Top cinci alimente pline de calorii dar foarte sănătoase

Nu doar alimentele light şi ultra light sunt benefice pentru sănătate. Să mănânci sănătos înseamnă şi să mănânci alimente mai bogate din punctul de vedere al caloriilor. Iar unele alimente bogate în calorii sunt foarte bogate şi în nutrienţi benefici de care corpul nostru are nevoie.

Iată o listă cu cinci dintre ele, care au calorii indispensabile pentru organism. Data viitoare când mergi la cumpărături nu ar trebui să le mai eviţi gândindu-te că nu sunt deloc sănătoase sau că sunt mult prea grase.

Uleiul de măsline. Conţine acizi graşi benefici pe care organismul nu are cum să îi producă. Este bogat şi în acizi graşi mono-nesaturaţi şi antioxidanţi, poate proteja sistemul cardiovascular şi este un aliat de preţ atunci când vorbim despre nivelul de colesterol rău. 2, 3 linguri de ulei de măsline adăugate zilnic în salate, peste legume, carne sau peşte sunt deci mai mult decât benefice.

Avocado. Un fruct foarte bogat în vitamina E, fibre şi în acizi graşi esenţiali care protejează sistemul cardiovascular, care ajută digestia şi tranzitul, fiind în acelaşi timp de mare ajutor pentru reglarea apetitului. În plus, este un puternic antioxidant. Se poate adăuga cu moderaţie în salate, sucuri smoothie sau se poate consuma sub formă de aperitiv.

Nucile, arahidele şi alte seminţe. La fel ca şi uleiul de măsline, seminţele sau nucile sunt bogate în acizi graşi mono-nesaturaţi excelenţi atunci când vine vorba despre protejarea sistemului cardiovascular sau contra nivelului ridicat de colesterol. Sunt bogate în fibre, deci cele mai bune pentru tranzit.

Ciocolata. Cea mai delicioasă plăcere vinovată conţine polifenoli, cu o puternică acţiune antioxidantă. Ciocolata neagră este cea mai bună.

Banana. Are un nivel destul de ridicat de zahăr, dar bogăţia sa în potasiu, vitamine, fibre şi acţiunea sa anti-acid o fac să fie o alegere foarte interesantă pentru sănătate.

Leave a Reply