Din ce in ce mai multi turisti aleg sa mearga intr-o scurta sau foarte scurta vacanta intr-un city break. Fie ca este vorba despre un obiectiv turistic din Europa sau din alte parti ale lumii, city break-ul este o gura de aer proaspat si o oaza de relaxare pentru turistii cu prea putin timp liber la dispozitie. Se vorbeste tot mai des despre un trend in acest sens, despre oameni care isi mananca croissantul si isi beau cafeaua in Paris, fac poze in Turnul Eiffel si seara se intorc acasa sau despre oameni care savureaza o pizza la Roma si viziteaza unul sau doua obiective turistice, iar a doua zi sunt la serviciu.

City break-ul este un fel de maraton in care turistii concureaza cu ei insisi pentru a castiga cele mai frumoase amintiri dintr-un oras. La finalul unui City Break, turistii vor fi mai impliniti sufleteste, insa se vor simti vlaguiti de energie. City breakul de o zi insa trebuie planificat cu mare atentie pentru ca are multe avantaje, dar poate avea si dezavantaje.

In primul rand, turistii trebuie sa isi gaseasca compania aeriana ce are minim doua zboruri catre o anumita destinatie, unul dimineata si altul seara sau sa isi compuna un traseu in acest sens, la doua companii diferite, insa nu trebuie sa neglijeze acest aspect pentru a nu ramane “descoperiti”. Escapadele din si in orase sunt cel mai adesea caracterizate de oboseala, dar si de amintiri placute.

Excursia de o zi are insa si avantaje – turistii nu vor avea nevoie de un bagaj la cala, fiind suficient un rucsac, nu vor avea nevoie de haine de schimb decat cele de maxima urgenta. Inainte de a pleca de acasa catre o anumita destinatie, turistii trebuie sa isi faca un plan asupra locurilor pe care isi doresc sa le viziteze, nu mai mult de 4-5 obiective in aceeasi zi, cu posibilitate de a mai adauga sau a elimina unul sau doua obietive.

In plus, pentru un city break reusit trebuie eliminate obiectivele care in general sunt foarte aglomerate si necesita mult timp pentru a intra dar si locatiile care cer mult timp pentru vizitare.